Vezi Codul Rutier Explicat! Afla mai multe. Apasa aici!

Articolul 1

(1) Circulatia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor si a celorlalte categorii de participanti la trafic, drepturile, obligatiile si raspunderile care revin persoanelor fizice si juridice, precum si atributiile unor autoritati ale administratiei publice, institutii si organizatii sunt supuse dispozitiilor prevazute in prezenta ordonanta de urgenta.

(2) Dispozitiile prevazute in prezenta ordonanta de urgenta au ca scop asigurarea desfasurarii fluente si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice si private, cat si a mediului.

(3) Autoritatea competenta in domeniul circulatiei pe drumurile publice privind initierea si avizarea unor reglementari, precum si aplicarea si exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul Administratiei si Internelor, prin Inspectoratul General al Politiei Romane.

(4) Reglementarile privind circulatia pe drumurile publice se emit, dupa caz, de catre autoritatile publice centrale sau locale cu atributii in acest domeniu, numai cu avizul Inspectoratului General al Politiei Romane si cu respectarea acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.

(5) Prevederile prezentei ordonante de urgenta se aplica tuturor participantilor la trafic, precum si autoritatilor care au atributii in domeniul circulatiei si sigurantei pe drumurile publice si in domeniul protectiei mediului.

Articolul 2 

Indrumarea, supravegherea si controlul respectarii normelor de circulatie pe drumurile publice se fac de catre politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, care are obligatia sa ia masurile legale in cazul in care constata incalcari ale acestora.

Articolul 3 

Circulatia pe drumurile publice din zona de frontiera si din alte zone pentru care, potrivit legii, s-au stabilit restrictii se face cu respectarea reglementarilor instituite pentru acele zone.

Articolul 4 

Controlul circulatiei vehiculelor apartinand institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala se efectueaza de catre politia rutiera, precum si de personalul desemnat de catre aceste institutii.

Articolul 5 

(1) Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrarilor, conform competentelor ce ii revin, cu avizul politiei rutiere, este obligat sa instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, sa aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor in vigoare, si sa le mentina in stare corespunzatoare.

(2) Administratorul drumului public sau, dupa caz, antreprenorul ori executantul lucrarilor este obligat sa semnalizeze corespunzator, cat mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabila, care stanjeneste sau pune in pericol siguranta circulatiei, si sa ia toate masurile de inlaturare a acestuia.

(3) Autoritatile publice locale sunt obligate sa amenajeze statiile mijloacelor de transport public de persoane, prevazute cu alveole sau refugii, cu avizul politiei rutiere.

(4) Se interzic amplasarea constructiilor de orice fel si practicarea actelor de comert pe trotuar sau pe acostament, in parcarile amenajate sau pe partea carosabila, in conditiile in care acestea ar afecta siguranta circulatiei pietonilor si vehiculelor.

(5) In perimetrul statiilor mijloacelor de transport public de persoane pot fi amenajate doar spatii:

a) de asteptare pentru calatori;

b) pentru comercializarea legitimatiilor de calatorie.

(6) In cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a starii tehnice necorespunzatoare a drumului public, a nesemnalizarii sau a semnalizarii necorespunzatoare a acestuia, precum si a obstacolelor ori lucrarilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrarilor raspunde, dupa caz, administrativ, contraventional, civil sau penal, in conditiile legii.

(7) Orice masura de restrictie a circulatiei pe drumurile publice se dispune de catre administratorul drumului numai cu avizul politiei rutiere.

(8) Prin exceptie de la alin. (7), in cazuri temeinic justificate, politia rutiera poate dispune, fara acordul administratorului drumului public, masuri temporare de restrictie a circulatiei pe drumurile publice.

(9) In scopul asigurarii desfasurarii in conditii de siguranta a circulatiei pe drumurile publice, politia rutiera poate solicita administratorului drumului public executarea sau, dupa caz, desfiintarea de amenajari rutiere.

Articolul 6 

In sensul prezentei ordonante de urgenta, expresiile si termenii de mai jos au urmatorul inteles:

1. acordare a prioritatii - obligatia oricarui participant la trafic de a nu isi continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevra, daca prin acestea ii obliga pe ceilalti participanti la trafic care au prioritate de trecere sa isi modifice brusc directia sau viteza de deplasare ori sa opreasca;

2. acostament - fasia laterala cuprinsa intre limita partii carosabile si marginea platformei drumului;

3. amenajari rutiere - totalitatea constructiilor, dispozitivelor si oricaror mijloace tehnice, altele decat cele destinate semnalizarii, amplasate pe drumul public in scopul asigurarii securitatii rutiere;

4. ansamblu de vehicule - vehiculul cu motor cuplat cu unul sau doua vehicule, care circula pe drum ca o unitate;

5. autostrada - drumul national de mare capacitate si viteza, semnalizat special, rezervat exclusiv circulatiei autovehiculelor, cu sau fara remorci, care nu serveste proprietatii riverane, prevazut cu doua cai unidirectionale, separate printr-o zona mediana sau, in mod exceptional, prin alte modalitati, cu exceptia unor locuri speciale sau cu caracter temporar, avand cel putin doua benzi de circulatie pe sens si banda de urgenta, intersectii denivelate si accese limitate, intrarea si iesirea fiind permise numai prin locuri special amenajate;

6. autovehicul - orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat in mod obisnuit pentru transportul persoanelor sau marfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau marfurilor. Vehiculele care se deplaseaza pe sine, denumite tramvaie, precum si tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule;

6.1. anvelope de iarna - anvelope omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor si ale remorcilor acestora, precum si montarea lor, Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizatiei Natiunilor Unite (CEE-ONU) nr. 30 sau Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizatiei Natiunilor Unite CEE-ONU nr. 54, dupa caz.

7. banda de circulatie - subdiviziunea longitudinala a partii carosabile, materializata prin marcaje rutiere sau alte mijloace, daca are o latime corespunzatoare pentru circulatia intr-un sens a unui sir de vehicule, altele decat vehiculele care se deplaseaza pe doua roti;

8. banda de urgenta - subdiviziunea longitudinala suplimentara, situata la extremitatea din partea dreapta a autostrazii, in sensul de circulatie, destinata exclusiv stationarii autovehiculelor in cazuri justificate, precum si circulatiei autovehiculelor cu regim prioritar care se deplaseaza la interventii sau in misiuni cu caracter de urgenta;

9. banda reversibila - banda de circulatie, marcata si semnalizata, situata langa axa drumului, destinata circulatiei autovehiculelor intr-un sens sau in altul, in functie de intensitatea traficului;

10. bicicleta - vehiculul prevazut cu doua roti, propulsat exclusiv prin forta musculara, cu ajutorul pedalelor sau manivelelor;

11. coloana oficiala - unul sau mai multe vehicule care circula pe drumul public si sunt insotite de unul sau mai multe autovehicule ale politiei rutiere, care au in functiune semnale speciale de avertizare sonore si luminoase de culoare rosie;

12. conducator - persoana care conduce pe drum un grup de persoane, un vehicul sau animale de tractiune, animale izolate sau in turma, de povara ori de calarie;

14. drum public - orice cale de comunicatie terestra, cu exceptia cailor ferate, special amenajata pentru traficul pietonal sau rutier, deschisa circulatiei publice; drumurile care sunt inchise circulatiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscriptii vizibile;

15. unitati de asistenta medicala autorizate - unitatile sanitare cu personal calificat si cu dotare corespunzatoare pentru examinarea medicala ambulatorie a candidatilor la obtinerea permisului de conducere si a conducatorilor de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie, autorizate de autoritatea de sanatate publica judeteana sau de cea a municipiului Bucuresti, dupa caz;

16. intersectie - orice incrucisare, jonctiune sau bifurcare de drumuri la nivel, inclusiv spatiile formate de acestea;

16.1. inmatriculare/inregistrare - operatiunea administrativa prin care se atesta ca un vehicul poate circula pe drumurile publice. Dovada atestarii inmatricularii/inregistrarii este certificatul de inmatriculare/inregistrare si numarul de inmatriculare/inregistrare atribuit;

16.2. inmatriculare/inregistrare permanenta - operatiunea de inmatriculare/inregistrare prin care se atribuie certificat de inmatriculare/inregistrare si numar de inmatriculare/ inregistrare pentru o perioada nedeterminata;

16.3. inmatriculare temporara - operatiunea de inmatriculare prin care se acorda certificat de inmatriculare si numar de inmatriculare pentru o perioada determinata;

17. localitate - catunul, satul, comuna, orasul si municipiul ale caror intrari si iesiri sunt semnalizate in conformitate cu prevederile legale;

18. masa totala maxima autorizata - masa maxima a unui vehicul incarcat, declarata admisibila in urma omologarii de catre autoritatea competenta;

19. mijloc tehnic certificat - dispozitivul care dovedeste consumul de produse ori substante stupefiante sau al medicamentelor cu efecte similare acestora ori prezenta in aerul expirat a alcoolului sau prin care se probeaza incalcari ale unor reguli de circulatie;

20. mijloc tehnic omologat si verificat metrologic - dispozitivul care stabileste concentratia de alcool in aerul expirat ori destinat masurarii vitezei;

21. moped - autovehicul, cu doua sau trei roti, a carui viteza maxima prin constructie este mai mare de 25 km/h, dar nu depaseste 45 km/h si care este echipat cu un motor cu ardere interna, cu aprindere prin scanteie, cu o capacitate cilindrica ce nu depaseste 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere interna ori, dupa caz, electric, a carui putere nominala continua maxima nu depaseste 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depaseste 350 kg, neincluzand masa bateriilor in cazul vehiculului electric. Este asimilat mopedului cvadriciclul usor, astfel cum este definit la pct. 6 partea A din anexa nr. 1 la sectiunea 4 din Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;

22. motocicleta - autovehiculul cu doua roti, cu sau fara atas, echipat cu un motor care are o capacitate cilindrica mai mare de 50 cm3 si/sau a carui viteza maxima, prin constructie, depaseste 45 km/h;

23. parte carosabila - portiunea din platforma drumului destinata circulatiei vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe parti carosabile complet separate una de cealalta printr-o zona despartitoare sau prin diferenta de nivel;

24. participant la trafic - persoana fizica ce utilizeaza, la un moment dat, drumul public;

25. pista pentru biciclete - subdiviziunea partii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pista separata de drum, special amenajata, semnalizata si marcata corespunzator, destinata numai circulatiei bicicletelor si mopedelor;

26. prioritate de trecere - dreptul unui participant la trafic de a trece inaintea celorlalti participanti la trafic cu care se intersecteaza, in conformitate cu prevederile legale privind circulatia pe drumurile publice;

27. remorca - vehiculul fara motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau de un tractor;

28. remorca usoara - remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg;

29. semiremorca - remorca a carei masa totala maxima autorizata este preluata in parte de catre un autovehicul sau de catre un tractor;

30. tractor agricol sau forestier - orice vehicul cu motor, care circula pe roti sau pe senile, avand cel putin doua axe, a carui principala functie consta in puterea sa de tractiune, conceput in special pentru a trage, a impinge, a transporta ori a actiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate in exploatarea agricola ori forestiera si a carui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al marfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al marfurilor nu este decat o functie secundara. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuarii de servicii ori lucrari, denumite masini autopropulsate;

32. trecere la nivel - incrucisarea la nivel dintre un drum public si o cale ferata sau linie de tramvai, care dispune de o platforma independenta;

3.2.1. triciclu cu motor - autovehicul cu trei roti dispuse simetric, a carui viteza maxima prin constructie depaseste 45 km/h, care este echipat cu un motor avand o cilindree de peste 50 cm3, in cazul unui motor cu ardere interna, sau cu un motor electric cu putere nominala continua ce depaseste 4 kW;

33. trotuar - spatiul longitudinal situat in partea laterala a drumului, separat in mod vizibil de partea carosabila prin diferenta sau fara diferenta de nivel, destinat circulatiei pietonilor;

34. detinator mandatat - persoana fizica sau juridica care foloseste un vehicul in baza unui contract de leasing sau contract de inchiriere;

35. vehicul - sistemul mecanic care se deplaseaza pe drum, cu sau fara mijloace de autopropulsare, utilizat in mod curent pentru transportul de persoane si/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrari;

35.1. vehicul nou - vehicul care nu a mai fost niciodata inmatriculat;

36. vehicul cu mase sau dimensiuni de gabarit depasite - vehiculul care, datorita dimensiunilor sale ori marfurilor transportate, depaseste masele totale maxime admise sau dimensiunile de gabarit admise, prevazute in reglementarile legale;

37. vehicul in circulatie internationala sau in trafic international - vehiculul care, prin deplasarea sa, depaseste cel putin o frontiera de stat;

38. zona drumului public cuprinde suprafata de teren ocupata de elementele constructive ale drumului, zona de protectie si zona de siguranta. Limitele zonelor drumurilor se stabilesc in conformitate cu prevederile legale;

39. zona pietonala - perimetrul care cuprinde una sau mai multe strazi rezervate circulatiei pietonilor, unde accesul vehiculelor este supus unor reguli speciale de circulatie, avand intrarile si iesirile semnalizate in conformitate cu prevederile legale;

40. zona rezidentiala - perimetrul dintr-o localitate unde se aplica reguli speciale de circulatie, avand intrarile si iesirile semnalizate in conformitate cu prevederile legale.

Vezi Codul Rutier Explicat! Afla mai multe. Apasa aici!

Codul Rutier

Inchide
Inchide

Nu ai cont?

Conecteaza-te cu facebook Inscrie-te
Esti instructor auto?
Conecteaza-te aici