Vezi Codul Rutier Explicat! Afla mai multe. Apasa aici!

SECTIUNEA 5: Obligatii in caz de accident

Articolul 75

Accidentul de circulatie este evenimentul care intruneste cumulativ urmatoarele conditii:

a)s-a produs pe un drum deschis circulatiei publice ori si-a avut originea intr-un asemenea loc;

b)a avut ca urmare decesul, ranirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel putin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c)in eveniment a fost implicat cel putin un vehicul in miscare;

Articolul 76

(1) Vehiculele inmatriculate sau inregistrate, cu exceptia celor cu tractiune animala, care circula pe drumurile publice, trebuie sa aiba asigurare obligatorie pentru raspundere civila in caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie, conform legii.

(2) Politia rutiera dispune masura retinerii certificatului de inmatriculare sau inregistrare si retragerea placutelor cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate in trafic, eliberand dovada fara drept de circulatie.

(3) Daca detinatorul vehiculului nu face dovada asigurarii acestuia, dupa 30 de zile de la data aplicarii masurii prevazute la alin. (2), politia rutiera dispune radierea din evidenta a vehiculului.

Articolul 77

(1) Conducatorul unui vehicul implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane este obligat sa ia masuri de anuntare imediata a politiei, sa nu modifice sau sa stearga urmele accidentului si sa nu paraseasca locul faptei.

(2) Orice persoana care este implicata sau are cunostinta de producerea unui accident de circulatie in urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau a mai multor persoane, precum si in situatia in care in eveniment este implicat un vehicul care transporta marfuri periculoase este obligata sa anunte de indata politia si sa apeleze numarul national unic pentru apeluri de urgenta 112, existent in retelele de telefonie din Romania.

(3) Este interzis oricarei persoane sa schimbe pozitia vehiculului implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau a mai multor persoane, sa modifice starea locului sau sa stearga urmele accidentului fara incuviintarea politiei care cerceteaza accidentul.

Articolul 78

(1) Conducatorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, instructorului auto atestat care se afla in procesul de instruire practica a unei persoane pentru obtinerea permisului de conducere, precum si examinatorului autoritatii competente in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicati intr-un accident de circulatie, le este interzis consumul de alcool sau de substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora dupa producerea evenimentului si pana la testarea concentratiei alcoolului in aerul expirat sau recoltarea probelor biologice.

(2) In situatia in care nu sunt respectate dispozitiile alin. (1), se considera ca rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflecta starea conducatorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv in momentul producerii accidentului.

Articolul 79

(1) Conducatorii de vehicule implicati intr-un accident de circulatie in urma caruia au rezultat numai avarierea vehiculelor si/sau alte pagube materiale sunt obligati:

a) sa scoata imediat vehiculele in afara partii carosabile ori, daca starea vehiculelor nu permite acest lucru, sa le deplaseze cat mai aproape de bordura sau acostament, semnalizandu-le prezenta;

b) sa se prezinte la unitatea de politie competenta pe raza careia s-a produs accidentul in termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru intocmirea documentelor de constatare.

(2) Se excepteaza de la obligatiile prevazute la alin. (1) lit. b):

a) conducatorii vehiculelor care incheie o constatare amiabila de accident, in conditiile legii;

b) conducatorul de vehicul care detine o asigurare facultativa de avarii auto, iar accidentul de circulatie a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.

Articolul 80

(1) Proprietarul, detinatorul mandatat sau conducatorul auto al carui autovehicul, tractor agricol sau forestier, remorca ori tramvai a fost avariat in alte imprejurari decat intr-un accident de circulatie este obligat sa se prezinte in 24 de ore de la constatare la unitatea de politie pe raza careia s-a produs evenimentul, pentru intocmirea documentelor de constatare.

(2) Persoanele prevazute la alin. (1) sunt exceptate de la obligatia prezentarii la unitatea de politie daca exista o asigurare facultativa in baza careia pot fi despagubite pentru avarierea vehiculelor respective.

Articolul 80.1

In situatiile prevazute la art. 79 si 80, repararea vehiculelor se face pe baza documentului de constatare eliberat de unitatea de politie sau, dupa caz, de societatile din domeniul asigurarilor.

Articolul 80.2

Persoanele fizice sau juridice autorizate sa execute lucrari de reparatii la vehicule avariate au obligatia sa tina evidenta proprie a reparatiilor executate, potrivit legii, si sa comunice de indata, la cererea politiei rutiere, datele inregistrate solicitate de aceasta.

Articolul 81

(1) In vederea intocmirii dosarelor pentru despagubire, la solicitarea societatilor din domeniul asigurarilor, autoritatea care are in evidenta vehiculele inmatriculate sau inregistrate comunica acestora datele referitoare la proprietarii sau detinatorii mandatati ai vehiculelor.

(2) La solicitarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor sau a societatilor din domeniul asigurarilor, politia rutiera comunica acestora copii ale documentelor de constatare a evenimentelor.

(3) La solicitarea politiei rutiere, societatile din domeniul asigurarilor comunica in termenul stabilit de aceasta copii ale documentelor referitoare la constatarile amiabile de accidente inregistrate in evidenta acestora sau alte date expres cerute, in conditiile legii.

Vezi Codul Rutier Explicat! Afla mai multe. Apasa aici!

Codul Rutier

Inchide
Inchide

Nu ai cont?

Conecteaza-te cu facebook Inscrie-te
Esti instructor auto?
Conecteaza-te aici