Lista de verificare: cum alegeţi anvelopele potrivite

Anvelope potrivite

Nu trebuie să fiţi un specialist în domeniu, ci doar să urmați recomandările noastre. Iată ce trebuie să aveţi în vedere. 

DIMENSIUNEA ANVELOPELOR 

Pentru a alege tipul și dimensiunea potrivite pentru vehiculul dumneavoastră, nu trebuie decât să consultaţi informaţiile oferite de constructorul vehiculului sau al anvelopei.

CLIMA 

În situaţia în care știți că nu veţi conduce pe drumuri acoperite cu zăpadă sau că acest lucru se va întâmpla extrem de rar, anvelopele concepute pentru rularea în condiţii climatice standard reprezintă cea mai bună alegere. În schimb, dacă vă aflaţi într-o zonă cu ierni grele sau doriţi să mergeţi la munte, ar fi bine să fiţi pregătit să rulaţi pe gheaţă și zăpadă și să echipaţi vehiculul cu anvelope special concepute pentru astfel de condiţii. Performanţele anvelopelor de iarnă au fost testate în condiţii speciale, pe suprafeţe acoperite cu zăpadă și noroi. Căutaţi simbolul celor “3 vârfuri muntoase/fulg de nea”.

Cum se citește o anvelopă

TIPUL DE UTILIZARE 

Dacă vehiculul este folosit în special pentru transportul unor încărcături mari, alegerea anvelopelor trebuie să se facă ţinând cont de acest lucru. Alegeţi o anvelopă cu o capacitate de încărcare potrivită. Pentru aceasta, consultaţi recomandările constructorului vehiculului.

PERFORMANȚELE ANVELOPEI 

Anvelopa potrivită vă oferă toate performanţele dorite: siguranţă, longevitate și consum redus de carburant. O anvelopă performantă: reduce distanţa de frânare pe carosabil umed - un avantaj vital; are o durată mai mare de viaţă, ceea ce înseamnă un an în plus în care poate fi rulată; consumă mai puțin carburant. Toate anvelopele oferă cel puțin una dintre aceste performanţe, dar anvelopele care să includă toate cele trei elemente de performanţă sunt rare. Verificaţi informaţiile oferite de diferiţi constructori de anvelope. 

Există o anvelopă potrivită pentru orice condiții?

COSTURILE PE TERMEN LUNG

Înainte de a opta pentru un ”chilipir”, gândiți-vă cât ar putea acesta să vă coste în final. Anvelopele reprezintă o achiziţie pentru care merită să cumpăraţi calitate. Investiţi puțin mai mult și alegeţi nişte anvelope performante, care oferă mai multă siguranţă, durează mai mult și consumă mai puțin carburant. Cele mai importante companii producătoare de anvelope se ghidează după această logică.

Nu uitaţi că este important să vă informaţi. În timp, veţi vedea că o anvelopă mai performantă este de fapt mai rentabilă!

Informaţii oferite de MICHELIN


ÎMI POATE OFERI O ANVELOPĂ TOT CEEA CE ÎMI ESTE NECESAR?

INFORMAŢII DE BAZĂ REFERITOARE LA ANVELOPE

Inchide
Inchide

Nu ai cont?

Conecteaza-te cu facebook Inscrie-te
Esti instructor auto?
Conecteaza-te aici